19 martie 2019

Sursa: unian.info, uawire.org

 Pe 19.03.2019, agenția ucraineană Unian îl citează pe reprezentantul special al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker, care a anunțat în cadrul unei conferințe video pentru reporterii europeni că Statele Unite ar putea vinde Ucrainei un alt lot de sisteme de rachete antitanc de tip “Javelin”.

 

"După cum știți, o parte din această asistență militară a SUA a constat în furnizarea de sisteme antitanc, astfel încât, dacă tancurile continuă să intre pe teritoriul Ucrainei, aceasta ar dispune de cele mai bune capacități pentru a se proteja", a menționat reprezentantul special.

 

Potrivit lui K. Volker, Ucraina și-a exprimat interesul pentru achiziționarea unui număr mai mare de sisteme de rachete antitanc. "Este posibil acest lucru. De asemenea, trebuie să analizăm domenii precum apărarea antiaeriană și apărarea de coastă", a adăugat K Volker. Acesta a menționat, de asemenea, că sunt discuții suplimentare despre sistemele anti-lunetist, care au fost deja livrate Ucrainei.

 

Recent, în timpul unei întâlniri cu locuitori ai orașului Zdolbuniv, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a promis că până în anul 2020 armata ucraineană va îndeplini complet standardele NATO. 

 

SUA ar putea vinde mai multe sisteme antitanc de tip “Javelin” Ucrainei

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE