16 noiembrie 2019

Sursa: hromadske.ua

 Pe 15 noiembrie, Statul Major General al Forțelor Armatei din Ucraina a informat pe Facebook că doi militari genişti au murit și alți cinci militari au fost răniți în depozitul central de muniții de artilerie din Balakliya, regiunea Harkov. 

 

„În zona tehnică a Bazei centrale de sprijin a artileriei a avut loc un accident; au fost uciși doi militari geniști, alți cinci militari geniști ai Forțelor Armate din Ucraina au fost răniți - unul este în stare critică; un alt rănit este în stare moderat-gravă; alți trei sunt în stare moderată. Militarilor răniți li se oferă asistență medicală profesională de urgență", se arată în mesajul publicat pe Facebook.

 

Șeful departamentului de comunicare al Forțelor Armate din Ucraina, Bohdan Senyk, a declarat că accidentul s-a produs pe timpul activităților planificate de distrugere a munițiilor.

 

"În jurul orei 2:30 p.m., la Arsenalul 65 din Balakliya, au avut loc aproximativ 20 de explozii ... Se desfășurau lucrări planificate ale geniștilor pentru distrugerea munițiilor și a elementelor acestora care nu pot fi transportate", a declarat B. Senyk.

 

Comentariu BSMAP: Ucraina se confruntă de mai mulți ani cu problema asigurării securității depozitelor de armament și muniții. Situația se datorează în principal lipsei fondurilor necesare depozitării în condiții de securitate și a neglijenței personalului implicat în păstrarea și efectuarea operațiunilor cu muniții. Doar la acest depozit au mai avut loc incendii soldate cu victime și pagube materiale pe 3 mai 2018 și pe 23 martie 2017. În 2017 localnicii din Balakliya au fost evacuați, iar focul a putut fi stins abia a doua zi.

 

Ucraina: Doi geniști au murit în incendiul de la Depozitul 65 de muniție de artilerie din Balakliya  

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE