07 octombrie 2019

Sursa: mil.gov.ua

  Cea de-a șaptea vedetă blindată de artilerie Proiect 58155 va ajunge în curând la Odesa pentru a efectua testele de acceptanță. Vedeta a fost construită pe șantierul naval Rybalsky din Kiev, în 2018 și lansată la apă pe 3 aprilie 2019.

 

În Odesa, vedeta Proiect 58155 va efectua testele departamentale urmate de cele de stat.

 

Noua vedetă blindată de artilerie este ușor diferită de celelalte șase precedente. Particularitățile sale constau în primul rând în echiparea cu un sistem optoelectronic pentru observare în condiții de vizibilitate scăzută, a unui radar performant și a unui sistem de protecție împotriva detecției termice.

 

Vedetele Proiect 58155 sunt caracterizate de autonomie și manevrabilitate ridicate. Se poate spune că acești parametrii au fost testați în condiții reale de luptă în timpul confruntării „țânțarilor” ucraineni cu navele de pază rusești din Marea Azov. Micile vedete ucrainene au fost destul de iscusit manevrate reușind evitarea tentativelor rusești de a le captura altfel decât prin folosirea aviației și a armelor de foc.

 

Comentariu BSMAP: "Kuznya na Rybalskomu" este o companie de construcții navale și de armament controlată indirect de fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko. Situată pe insula Rybalsky din Kiev (pe fluviul Nipru/Dnepr) și concentrată în prezent pe construcția de nave fluviale, compania este capabilă să producă și să repare nave maritime de dimensiuni mici (atât civile, cât și militare), precum și diverse echipamente militare.

 

Ucraina își completează flota de "țânțari" cu cea de-a șaptea vedetă blidată de artilerie

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE