13 noiembrie 2020

Cătălin Costea

     În urmă cu o săptămână, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, făcea pe pagina sa de Facebook celebra deja declarație emfatică "nimeni nu se va atinge de drepturile militarilor pe durata mandatului meu” și îi ruga cu înțelepciune părintească pe toţi cei care vor intra în campania electorală “să nu amestece armata în strategiile lor".

 

A simțit ministrul Ciucă nevoia să aibă o astfel de intervenție publică doar din preocuparea de a  protejare armata față de manipulările politice care vin la pachet cu alegerile parlamentare, sau aceasta este legată de faptul că, cu o zi înainte, pe 4 noiembrie, Curtea Constituțională a României anunțase amânarea pentru a treia oară a adoptării unei decizii privind constituționalitatea Legii pentru completarea Codului Fiscal în sensul impozitării pensiilor speciale?

 

Așa cum se cunoaște, în forma aprobată de Parlament, Legea este aplicabilă tuturor structurilor de forțe (MAI, MApN, SRI, SIE, SPP, STS), parlamentarilor, funcționarilor parlamentari, diplomaților, magistraților, angajaților de la Curtea de Conturi, grefierilor și piloților civili, prevede impozitarea cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei și a fost contestată de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție. 

 

La doar trei zile de la mesajul ministrului Ciucă, varianta electronică a Ziarului Național a publicat un material incendiar în care anunța că deține informații potrivit cărora, în urma unor negocieri ascunse purtate între Administrația prezidențială și ICCJ, s-a ajuns la un acord privind soluția pe care o va da CCR pe 8 decembrie, și anume declararea pensiilor magistraților ca singurele pensii de serviciu și menținerea Legii în forma actuală pentru toate celelalte categorii profesionale menționate anterior, care vor fi considerate ca beneficiind de pensii speciale.

 

Poate că Ziarul Național nu a furnizat cel mai argumentat și de încredere material, deși jurnalistul Cătălin Tache a demonstrat în câteva rânduri că are surse destul de bine plasate, însă unele aspecte ale situației create în jurul acestei  probleme au devenit adevăruri faptice. 

 

Primul dintre acestea este faptul că, mai mult sau mai puțin motivat, CCR a făcut slalom printre alegerile locale și parlamentare și a reușit să amâne luarea unei decizii până după terminarea acestora. Actul în sine reprezintă politizarea problemei pensiilor speciale și, dincolo de declarațiile bombastice ale noului politician, vechi militar, a atras încă de la început în jocul politic cel puțin acea parte a armatei reprezentată de militarii în rezervă și retragere, iar lucrurile stau la fel și în cazul celorlalte structuri de forțe sau categorii profesionale vizate.   

 

Însă întrebarea principală este de ce a ales CCR să politizeze această decizie. Este posibil ca magistrații CCR să fi înțeles că trecerea Legii prin parlament a fost doar un joc de imagine al partidelor politice, nu produsul unei analize serioase și temeinice, și, prin urmare, nu au dorit ca beneficiarii pensiilor legale să fie afectați în urma unor acțiuni pripite. Dacă CCR ar fi dat în ședințele din 16 iulie sau 30 septembrie o decizie de stabilire a neconstituţionalităţii Legii, ar fi însemnat retrimiterea acesteia în parlament pentru reexaminare și nu ar fi schimbat cu nimic datele inițiale ale problemei, întrucât formula parlamentară fiind neschimbată demersul ar fi fost foarte probabil menținut. Însă amânarea deciziei până după alegerile din 6 decembrie, ar permite ca reexaminarea Legii să fie efectuată de un nou parlament, care va analiza lucrurile mai puțin influențat de presiunea alegerilor și mai preocupat de legalitatea și oportunitatea acesteia.

 

Indiferent cât de morală ar fi o astfel de abordare, ea ridică totuși întrebarea dacă nu cumva CCR și-a depășit atribuțiile, analizând nu doar textul Legii, ci și contextul elaborării acesteia.

 

Pe de altă parte, însă, există experiența din 2010 când, exact ca în scenariul prezentat de Ziarul Național, ÎCCJ a susținut exceptarea pensiilor magistraților din rândul celor speciale, pe considerentul că fac parte din independența profesională garantată de Constituție, iar CCR a acceptat punctul de vedere al ÎCCJ și, implicit, reducerea tuturor pensiilor speciale mai puțin cele ale magistraților. 

 

Într-o astfel de ipoteză, tergiversarea deciziei CCR ar reprezenta într-adevăr un instrument de negociere în discuțiile dintre partidul la putere (sau președinte) și ÎCCJ, privind excluderea pensiilor magistraților din noua Lege. Anunțarea unei decizii a CCR înainte de alegerile parlamentare, oricare ar fi această decizie, ar crea tabere masive de nemulțumiți de o parte sau de alta și ar echivala cu boicotarea alegerilor, mai ales în contextul pandemiei COVID. Puterea actuală nu are niciun interes ca lucrurile să evolueze astfel, iar exceptarea pensiilor magistraților pare un preț mai mult decât rezonabil în calculele privind câștigarea alegerilor. Dacă lucrurile stau așa, ar trebui fie ca ÎCCJ să anuleze contestația depusă deja și să depună una nouă, prin care să ceară doar scoaterea pensiilor magistraților de sub incidența Legii, fie ca CCR să retrimită Legea în noul Parlament pentru modificare în sensul exceptării pensiilor magistraților. 

 

În acest caz ar apărea mai multe probleme, pe care nu trebuie să fii specialist în drept constituțional pentru a le observa. Negocierile urmate de eventuale acorduri între structuri politice și structuri ale magistraților ar fi în ultimă instanță tot niște practici de tipul “protocoalelor”, la fel de neconstituționale, care, în plus, ar afecta principiul separării puterilor în stat. Apoi, dacă eventualele înțelegeri cu politicul ale ÎCCJ ar fi urmate orbește de CCR, ar înseamna că între cele două structuri există relații de lucru disfuncționale circumscrise strict intereselor de tagmă. Nu în ultimul rând, într-o astfel de ipoteză ar trebui explicat public de ce reducerea, nu eliminarea, pensiilor magistraților le afectează acestora “independența profesională”. Mai mult de atât, ar trebui explicat și de ce această independență ar fi lezată deși aceștia nu mai profesează după ieșirea la pensie, în timp ce militarilor nu le-ar fi afectată, deși ei rămân cu obligații de serviciu militar și după ieșirea la pensie. 

   

Așa stând lucrurile, este greu de înțeles cum ministrul Ciucă dă asigurări militarilor că drepturile nu le vor fi afectate și este imposibil de imaginat cum aceștia mai pot fi scoși din angrenajul intrigilor politice. Între timp, se pare că tot mai mulți pensionari militari și-au găsit, chiar din rândul lor, lideri de încredere pe care să-i susțină în alegerile parlamentare, alții decât cei care acum, de la înălțimea funcțiilor, marchează destine prin înțelegeri obscure și imorale.

 

Imagine cu caracter simbolic
Unde mai sunt militarii când politicul face ce știe, iar justiția face politică

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE