05 iunie 2019

Sursa: defence-blog.com

  Defense Blog informează, pe 02 iunie, că "versiunea misterioasă" a tancului M1 Abrams a fost prezentă, pe 29 mai 2019, în timpul ceremoniei de deschidere a exercițiului multinațional “Justice Eagle 19”, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan (Galați)/România.

 

În timpul acestei activități, armata SUA a prezentat versiunea modernizată a tancului M1 Abrams, dotat cu ceea ce pare a fi o nouă casetă de blindaj suplimentar ataşată pe turelă. Potrivit experților militari, acesta este un modul al sistemului de protecție activă Trophy, care este eficient împotriva rachetelor ghidate antitanc și a rachetelor antitanc de infanterie.

 

Versiunea modernizată a tancului M1 Abrams, numită M1A2 System Enhancement Package Version 3 sau M1A2 SEPv3deține cea mai avansată tehnologie digitală și dispune de putere de foc și mobilitate superioare, au declarat oficialii americani.

 

Modificările principale au vizat sistemele de gestionare a putere, contra-IED (protecție împotriva Dispozitivelor Explozive Improvizate), pregătire integrată și crearea unei conexiuni de date privind situația muniției. Este cel mai fiabil tanc Abrams produs vreodată, care va reduce sarcinile logistice asociate și, prin legătura permanentă dintre beneficiar și furnizor, va permite adaptarea producției și serviciilor de mentenanță la necesarul real al armatei.

 

Modelul SEPv3 are o lungime de 9,7 m, lăţime de 3,7 m, înălțime de 2,4 m și este deservit de un echipaj de patru personae (șofer, comandant, încărcător și trăgător).

 

Într-un raport din 2017, Generalul Maior David Bassett, director executiv al programului Ground Combat Systems, a declarat: "Aceste vehicule nu înseamnă doar asigurarea securității aliaților noștri, descurajarea sau respingerea adversarilor potențiali. Aceste vehicule sunt despre impunerea în fața dușmanilor noștri și câștigarea luptei într-un mediu de luptă complex".

 

 

 

 

"Versiunea misterioasă" a tancului american M1 Abrams a fost văzută în România

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE