14 iunie 2020

Sursa: militarynews.ru

  În cadrul unui interviu acordat canalului de televiziune Rusia-1 și prezentat în emisiunea Știrile săptămânii din 14.06.2020, președintele Vladimir Putin a declarat că Federația Rusă se află pe primul loc în lume în ceea ce privește dezvoltarea unor noi categorii de armamente, inclusiv a armelor hipersonice.

 

“În mod tradițional, nu doar modernizăm armamentele aflate în dotare, ci introducem și arme noi. Și, la acest indicator, putem spune, cu încredere, că suntem, în prezent, pe primul loc în lume”, a precizat Vladimir Putin.

Șeful statului rus a admis că aceleași tipuri de arme pe care Federația Rusă le are astăzi vor apărea în viitor și la alte puteri militare.

 

“Am spus mereu, și acum repet, că principalele puteri militare ale lumii vor deține cu siguranță aceleași arme pe care le are astăzi Federația Rusă. Mă refer la armele hipersonice. Dar, din anul 2018 de când le avem noi și până acum acestea nu au apărut nicăieri”, a adăugat Putin.

 

Potrivit declarațiilor liderului rus, până când alte state vor avea arme hipersonice, în Federația Rusă vor apărea mijloace de luptă împotriva acestora.

 

“Armamentele hipersonice vor apărea. Dar, cred că vom putea să ne surprindem în mod plăcut partenerii prin faptul că, atunci când ei vor avea aceste arme, cu un grad ridicat de probabilitate, noi vom avea un mijloc de combatere a lor”, a menționat Vladimir Putin.

 

Președintele a explicat că, până în prezent, nimeni nu poate da jos rachetele hipersonice, din cauza vitezei extrem de mari a acestora.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Declarația președintelui rus, Vladimir Putin, reprezintă o reacție la anunțul făcut în aceste zile de omologul său american, Donald Trump, privind dezvoltarea unei rachete hipersonice de mare precizie.

Probabil că, mijlocul de combatere a rachetelor hipersonie la care a făcut referire liderul rus va fi reprezentat de noul sistem de apărare antiaeriană și antirachetă S-500 Prometheus.

Potrivit reprezentanților ruși, sistemul de rachete antiaeriene S-500 va fi format din:

– mijloace de conducere: punctul de conducere a luptei 85J6-1 și radarul de descoperire la distanță 60K6;

– componenta antiaeriană: punctul de comandă 55K6MA, radarul 91H6AM, instalații de lansare 51P6M, rachete 40N6M;

– componenta antirachetă: punctul de conducere a luptei 85J6-2, radarele 76T6 și 76T7, instalațiile de lansare 77P6 și rachetele antirachetă 77N6-N și 77N6-N1, unificate cu sistemul modernizat de apărare antirachetă al Moscovei de tip A-135 Amur.

Se așteaptă ca introducerea în dotarea Forțelor Aerocosmice a noilor sisteme de rachete antiaeriene S-500 să înceapă chiar în acest an.

 

Vladimir Putin: Rusia este lider în dezvoltarea armelor de perspectivă, inclusiv a celor hipersonice

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE